Se pare ca terapia umanista este la moda . Cursuri, conferinte, pagini web, articole apar peste tot… si evident ca sunt aparatori si retractori.
Nu am de gand sa ma pozitionez, dar cred ca este interesant sa stim cu adevarat despre ce vorbim, in acelasi mod in care cred ca este important sa invatam sa diferentiem terapia sau o abordare umanista de alte discipline nesigure. Cand ceva devine la moda, ne lipseste timpul sa inventam „alternative” de credibilitate indoielnica.
Originile terapiei umaniste
Precursorul abordarii umaniste este considerat a fi Carl Rogers (1959). A fost un psiholog american care, inainte de a deveni un proeminent psiholog clinician, a studiat agricultura la universitate si mai tarziu s-a interesat de teologie, ceea ce l-a adus in contact cu filozofia.
Carl Rogers a aparut intr-un context socioeconomic specific, nu a aparut de nicaieri. In anii 60 totul era pus la indoiala; Era momentul miscarilor studentesti, al hipiotilor, al feminismului, al ecologistilor… era dorinta de schimbare.
Apare psihologia umanista
Am putea simplifica identitatea acestui curent de psihologie spunand ca „umanistii” nu doar investigheaza suferinta, ci se adancesc si in cresterea si autocunoasterea persoanei insusi. Ei sunt mai preocupati sa propuna alternative la aceasta suferinta decat sa studieze comportamentul . Ele ofera o viziune pozitiva, iar baza lor este vointa si speranta aceleiasi persoane. Ei pleaca de la bunatate si sanatate si inteleg ca tulburarile mintale sau problemele cotidiene sunt distorsiuni ale acestei tendinte naturale. Acestia se concentreaza pe oamenii sanatosi si considera personalitatea ca fiind innascuta si „buna” in sine.
In modelele umaniste, nu se face apel la trecutul sau istoria personala, ci mai degraba abilitatile si instrumentele de care dispune persoana in prezent sunt cele care ii influenteaza problema si/sau solutia. Am putea spune ca analizeaza prezentul, aici si acum. Momentul in care nu esti capabil sa te bucuri si sa profiti de acest cadou este atunci cand apar probleme. Umanistii inteleg ca persoana „sanatoasa” este cea care se imbogateste prin experienta lor. Scopul sau este de a se putea cunoaste si de a invata treptat.
Umanistii sustin ca fiecare persoana are, in mod innascut, un potential care ii permite sa creasca, sa evolueze si sa se autoactualizeze si ca patologia apare atunci cand aceste capacitati sunt blocate. Ei considera ca individul trebuie sa invete sa fie, sa cunoasca si sa faca si ca aceeasi persoana trebuie sa gaseasca singur solutiile, lasandu-i libertate totala de a decide. Tulburarile patologice sunt renuntari sau pierderi la aceasta libertate care nu va permite sa va continuati procesul de crestere vitala.
Contributii ale perspectivei umaniste
Unele dintre cele mai importante contributii care apar asociate cu aparitia terapiei umaniste sunt urmatoarele:
- Viziune optimista : potentialul persoanei este instrumentul de a-si rezolva propriile probleme.
- Accent pe factorii sociali : autocunoasterea trebuie sa fie legata de responsabilitatea sociala.
- Terapia ca interventie : plasarea ajutorului persoanei ca obiectiv si scop final.
De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca aceste modele postuleaza ca individul nu reactioneaza la realitate, ci la perceptia pe care o are despre aceasta, care este total subiectiva.
Criticile acestei abordari
Un alt punct demn de remarcat este cel care a condus la cele mai multe critici la adresa acestei abordari: slabiciunea sa teoretica . Psihologia umanista evita clasificarile si nu considera metoda stiintifica ca pe o metoda „naturala” de a intelege comportamentul „anormal”. Aceasta inseamna ca acest curent nu este insotit de o baza empirica solida si sufera de slabiciune teoretica, care a dat nastere la multe miscari de „autoajutorare” de credibilitate indoielnica.
O alta critica pe care a primit-o aceasta miscare este aceea de a considera fiintele umane ca fiind „bune prin fire”. Este o abordare optimista si cu siguranta foarte oportuna pentru vremea respectiva, dar uita ca fiinta umana este un set de factori si caracteristici negative si pozitive si , prin urmare, trebuie sa luam in considerare ambele.
